Interdicția comercializării produselor din tutun în apropierea instituțiilor de învățământ şi a instituțiilor medico-sanitare – constituțională

Data publicării: aprilie 8, 2019

Interdicția comercializării produselor din tutun în apropierea instituțiilor de învățământ şi a instituțiilor medico-sanitare – constituțională

Luni, 8 aprilie 2019, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind constituționalitatea articolului 25 alin. (6) din Legea nr. 278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului (sesizarea nr. 52a/2019).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă de către dl Simion Grișciuc, care deținea, la data depunerii sesizării, funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorul sesizării a pretins că norma contestată nu asigură o concurență loială între comercianți deoarece, deși interzice comercializarea produselor din tutun şi a produselor conexe la o distanță mai mică de 200 m de la instituţiile de învățământ şi instituţiile medico-sanitare, această interdicție este aplicabilă doar în cazul unităților comerciale a căror suprafață comercială este mai mică de 20 m2, fără a se răsfrânge în privința unităților comerciale cu o suprafață mai mare. Prin urmare, autorul a pretins că norma contestată contravine articolelor 9 alin. (3), 16, 54 alin. (1) și (2), 126 alin. (2) lit. b) din Constituție.

 Analiza Curții

Curtea a analizat dacă măsura contestată corespunde obligației constituționale a statului de a asigura o concurență loială între comercianți [care derivă din articolele 9 alin. (3), 54 și 126 alin. (2) lit. b) din Constituţie]. Ea a verificat dacă măsura contestată este „prevăzută de lege”, dacă urmărește realizarea unui scop legitim și dacă tratamentul diferențiat este unul justificat în mod obiectiv.

Cu privire la calitatea legii, Curtea a reținut că măsura legislativă contestată este accesibilă și clară atât sub aspectul unităților comerciale care cad sub incidența acesteia, cât și cu privire la metoda de calculare a distanței de 200 m care trebuie să existe între unitatea comercială care comercializează produse din tutun și instituţiile de învățământ şi instituţiile medico-sanitare.

Cu privire la scopul legitim al măsurii contestate, Curtea a menționat că reglementarea distanței care trebuie să existe între unitățile comerciale care vor să comercializeze produse din tutun și instituţiile de învățământ şi instituţiile medico-sanitare se bazează pe date științifice, potrivit cărora densitatea acestor unități în apropierea instituțiilor de învățământ este asociată cu răspândirea la nivel ridicat a fumatului printre elevi. Astfel, prin această măsură, legislatorul a urmărit realizarea a două scopuri: protecția sănătății tinerilor și protecția sănătății colectivității în general.

Cu privire la existența unor măsuri alternative mai puțin restrictive, Curtea a constatat că niciuna dintre măsurile alternative nu pot fi comparate cu efectele interdicției comercializării produselor din tutun în apropierea grupurilor protejate, deoarece specificul ei constă în stabilirea unei „zone de protecție” între unitățile comerciale și instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare.

Cu privire la caracterul justificat în mod obiectiv al tratamentului diferențiat, Curtea a examinat dacă unitățile comerciale staționare și unitățile comerciale provizorii se află într-o situație similară.

În acest sens, Curtea a observat că unitățile comerciale provizorii (i.e. pavilionul, chioșcul/ghereta) pot funcționa în condiții mai puțin rigide decât cele stabilite pentru unitățile comerciale staționare (i.e. magazinele, supermagazinele, magazinele mixte etc.). Acest fapt le permite să fie amplasate în cele mai accesibile și mai aglomerate locuri pentru grupurile protejate, dar și să fie reamplasate într-o altă locație (i.e. la o distanță mai mare de 200 m), fără a fi necesare eforturi insurmontabile.

De asemenea, Curtea a constatat că în timp ce produsele din tutun nu sunt vizibile de la intrarea în unitățile comerciale staționare, inversul este valabil în cazul unităților comerciale provizorii, fapt care le asigură o vizibilitate sporită pentru publicul larg și, în special, pentru grupurile protejate. Această constatare corespunde datelor științifice, potrivit cărora persoanele care frecventează instituțiile de învățământ tind să procure adesea produse din tutun de la unitățile comerciale mici, deoarece asigură o vizibilitate mai înaltă a acestor produse.

Nivelul accesibilității unităților comerciale provizorii este mai mare decât în cazul unităților comerciale staționare. Acest fapt le asigură un volum mai mare de vânzări ale produselor din tutun decât în magazine, supermagazine, magazine mixte etc. Astfel, având în vedere faptul că produsele din tutun reprezintă un produs principal pentru unitățile comerciale mici, unitățile respective pot fi considerate cea mai populară sursă pentru procurarea produselor din tutun în rândul grupurilor protejate.

Curtea a ținut cont și de riscul comercializării produselor din tutun către minori și a considerat că unitățile comerciale staționare dispun de mai multe garanții (i.e. camere video) decât unitățile comerciale provizorii. Curtea a pornit de la prezumția că unitățile comerciale staţionare sunt în măsură să respecte mai riguros interdicția de a comercializa produse din tutun către minori, decât unitățile comerciale provizorii, și a considerat că tratamentul diferențiat existent în acest caz este justificat.

Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că de la adoptarea interdicției contestate până când aceasta a devenit operantă, unitățile comerciale au avut la dispoziție o perioadă suficientă (i.e. patru ani) pentru a se adapta la noile condiții impuse de legislator.

Evaluând caracterul global al interdicției contestate, Curtea a ajuns la concluzia că unitățile comerciale provizorii dispun de suficiente elemente care echilibrează dezavantajul invocat de către autorul sesizării. Prin urmare, măsura contestată nu contravine articolelor 9 alin. (3), 54 și 126 alin. (2) lit. b) din Constituție.

 Concluziile Curţii

Pornind de la cele menționate, Curtea a respins sesizarea depusă de către dl Simion Grișciuc, care deținea, la data depunerii sesizării, funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Ea a recunoscut constituțional articolul 25 alin. (6) din Legea nr. 278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.

Sursa: www.constcourt.md