Prim-ministra Maia Sandu la întâlnirea cu mediul asociativ

Data publicării: iunie 25, 2019

Prim-ministra Maia Sandu la întâlnirea cu mediul asociativ

În cadrul ședinței consultative au fost enunțate cele mai stringente probleme cu care se confruntă mediul asociativ și au fost înaintate o serie de recomandări necesare pentru facilitarea participării societății civile în procesul decizional. „Vrem să deveniți și mai puternici, astfel încât să fiți la baza democrației și să ajutați guvernarea să-și îmbunătățească politicile și deciziile”, a mai precizat Maia Sandu.

Astfel, la întrunire, reprezentanții societății civile au subliniat necesitatea de a asigura implementarea planului de acțiuni al Strategiei de dezvoltare a societății civile, de a spori transparența în procesul decizional, de a revizui Legea cu privire la accesul la informație și Legea cu privire la datele cu caracter personal. Printre recomandări au mai fost menționate inițiativele de a include persoanele juridice în Legea 2%, de a asigura organizațiile neguvernamentale cu spații unde să-și desfășoare activitatea, dar și dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.

La finele reuniunii, șefa Executivului a propus elaborarea unui Plan de acțiuni în care să se regăsească ideea creării unui consiliu de experți, dar și crearea comunităților care vor participa la elaborarea politicilor publice și a deciziilor guvernamentale.

Sursa: www.gov.md